Aproape toți candidații pentru alegerile prezidențiale și-au anunțat participarea la scrutinul din toamnă prin conferințe de presă organizate în urma unor ședințe / congrese / adunări de partid.

Îi știam pe toți, mai puțin pe Sorin Oprescu, cel care se tot ferise să se pronunțe. Acum e clar.
Pentru fiecare dintre noi era un lucru clar cine va candida și din partea căror partide.

N-am înțeles de ce au trebuie să mai organizeze și acele evenimente monstruase, acele „lansări”, unde erau chemați zeci de mii de oameni înzestrați cu tot felul de materiale de propagandă. Steaguri, fulare, căciuli, pancarte, coregrafie studiată intens, strigături la comandă, mii de oameni parcă beți de bucurie că au candidat la președinție. Un spectacol scabros, care costă bani grei, pe timp de criză, când unii oameni strâng cureaua și sunt apăsați din ce în ce mai tare de lipsa banilor.

Mă uitam la „lansarea” lui Geoană de săptămâna trecută și m-a cuprins greața. Vedeam stilul impus de consultanții americani, acela cu multe steaguri, cu scena în mijlocul publicului, cu confetti și tot felul de alte materiale de campanie. Acel stil costă niște milioane bune de dolari, milioane pe care nu cred că le-au dat din banii lor. Și a mai organizat vreo două înainte de aceasta.

Crin s-a lansat la Brașov, tot în stilul pe care l-a folosit și PSD-ul, dar măcar a avut (până acum) decența de a nu mai face astfel de manifestări de prost gust.

La Oprescu s-a văzut că acțiunea a fost făcută repede, în sală fiind prezenți câțiva angajați ai Primăriei și membrii ai unor organizații non-profit de pe lângă instituție. Faptul că sala a fost destul de mică i-a făcut să pară mulți.

Să vedem ce va face Traian Băsescu, pentru că România e în aer iar noi ne ocupăm cu lansări.