Sorin BÂSCĂ

Unul dintre puţinele bloguri de opinie asumate …

S-A VÂNDUT GRECIA

O teorie a conspirației care circulă pe piață acum spune că această criză a fost provocată tocmai pentru a subjuga toate țările lumii și a le conecta la o rețea mondială de care să aibă nevoie permanent, Fondul Monetar Internațional.

Nu știu cât este ficțiune și cât adevăr, dar  această teorie funcționează de minune. Țările aflate în dificultate apelează la Fond pentru bani, iar acesta le dă, dar cu condiții.
La fel cum s-a întâmplat și cu România. Fondul ne-a dat bani, dar ne-a impus și niște condiții. Fără banii de la fond eram în colaps. Și practic, acum în România guvernează ei.
Valoarea noastră de piață a fost stabilită odată cu împrumutul: aproximativ 20 de miliarde de euro.

Grecii au fost mai căpoși decât noi și au crezut că odată cu reînceperea sezonului turistic își vor reveni, fără ajutorul banilor de afară. Doar că recentele mișcări de stradă și lipsa banilor pentru a hrăni un sistem bugetar de tip mastodont (și la ei, la fel ca și la noi), au făcut ca Grecia să revină asupra deciziei sale și să ceară ajutor extern.
Așa că cei de la FMI au pus preț și pe capul grecilor: 45 de miliarde de euro. Mai mult decât dublu față de România.

ROMÂN versus ROMÂN

hartaRomaniei

Constat cu groază că în ziua de azi, atunci când a ieșit alt președinte decât hotărâseră moguliziunile, se pune sub semnul întrebării legitimitatea mandatului acestuia, având în vedere că majoritatea voturilor care au determinat diferența din favoarea sa au venit din străinătate.
Citind presa locală, am găsit un articol pe un blog al unui domn, Mihai Băra, care realizează chiar profile xenofobe ale acestor români care locuiesc în străinătate. Conform spuselor sale, românii din străinătate care au votat cu Traian Băsescu sunt cei care fac menajul prin casele străinilor, fură sau oferă servicii sexuale contra cost.

Când au realizat sloganul “O singură Românie”, cei de la PSD+PNL+etc. probabil că au omis să se refere şi la românii din străinătate. Nu văd cum am putea considera România doar în interiorul graniţelor, când avem milioane de români care locuiesc în străinătate. Oare acei oameni nu trebuie să se simtă parte integrantă a ţării noastre, nu trebuie să aibă dreptul să aleagă Preşedintele la fel ca cei din ţară ?
Sunt îndreptăţiţi doar când participă la PIB ? Banii lor au alimentat în fiecare an conturile României, contribuind la bunăstarea semenilor lor care încă se mai află în ţară, crescând preţurile terenurilor pe care mogulii le-au vândut ca să aibă partidele bani de campanie electorală, ziariştii să îşi primească banii de la cei pe care-i servesc, televiziunile să încaseze din publicitate etc.
Anul 2009 nu a mai fost un an atât de bun pentru românii din străinătate. Datorită crizei financiare nu au mai avut venituri atât de mari şi nu au mai reuşit să trimită atât de mulţi bani în ţară. Să nu le mai dăm nici drept de vot dacă nu mai cotizează ?

Domnilor jurnalişti, care consideraţi că românii din în afara ţării noastre sunt la furat sau la produs, despre cei care conduc marile companii ce părere aveţi ? Despre directorii de mari firme, oamenii cu mici afaceri, bancheri, despre toţi aceştia ce părere aveţi ? Or fi început tot de la prostituţie şi hoţie ?
V-aş ruga să ne explicaţi pentru că, în calitate de frate al unui român care nu mai locuieşte în România şi a terminat o facultate ca şef de promoţie şi un masterat de doi ani afară, pentru ca acum să lucreze cinstit ca analist financiar într-o companie străină, cred că am dreptul să v-o cer. Ce încercaţi să faceţi ? Să învrăjbim românii din ţară cu cei de afară ?
Conceptul “O singură Românie”, pe care îl slujiţi, ar trebui să-i includă şi pe cei plecaţi.

Oare dacă era invers şi românii din străinătate îl votau în masă pe Mircea Geoană, atunci erau deştepţi ? Li se ridicau statui ? Erau oameni cu afaceri în străinătate, nu mai erau hoţi şi curve ?
Sincer, domnilor ziarişti, nu cred că hoţii şi curvele au ca prioritate mersul la vot !

Preşedintele României este al tuturor românilor. Nu doar al celor din interiorul graniţelor ţării. Aşa e la noi, aşa e la orice popor care îşi alege preşedintele în democraţie. Iar dacă a fost ca ei să încline balanţa la aceste alegeri, foarte bine. Uneori ca să ai mintea limpede şi să poţi face o alegere înţeleaptă, trebuie să stai în afara fenomenului.

DESPRE FOTBAL

fotbal

În weekend am văzut „derby-ul” etapei, între Dinamo și Rapid. Meciul în sine a fost submediocru, jucătorii alergau aiurea pe teren. S-a terminat 1-1, indecis, jucătorii ambelor echipe fiind la fel de gloabe. Lângă mine, un dinamovist și un rapidist se „alintau” pe rând cu tot felul de apelative, gen „milițian” sau „cioară”.

Jocul de fotbal în sine nu mai prezintă niciun interes. Declarațiile conducătorilor sunt cele care fac spectacolul. Majoritatea sunt niște cefe groase, recent îmbogățiți din afaceri „de sezon” gen imobiliare, bișniță etc., care au o plăcere deosebită în a se vedea la televizor. Cu cât e omul mai țărănoi prost, cu atât are mai mare succes la presă, care îl va urmări la fiecare pas, pentru a putea surprinde și vinde orice. Fac orice, schimbă antrenorii ca pe șosete, jignesc suporterii, țipă la arbitri, se ceartă la televizor în direct, se scuipă, se împacă, le este permis orice, pentru că „bagă bani”.

thumb_size1

Săptămâna trecută am urmărit meciurile din Cupa UEFA (Europa League). Am luat bătaie aproape de la toți. Am observat că singura noastră bucurie era că Steaua a luat bătaie „doar” cu 3-1, pe când Dinamo cu 3-0.
Analizând am ajuns la concluzia că și cei din Liechtenstein s-ar bucura la fel, când echipa lor favorită ar lua bătaie „numai” cu 3-1. Deci avem un campionat de nivel de Liechtenstein.

Dar oare, cei de acolo se înjură la fel atunci când unul ține cu FC Balzers și celălalt cu FC Ruggell ? O fi unul „balzerez împuțit” și celălalt „cioroi ruggellez” ?
Oare conducătorii lor sunt tot așa de mediatizați ca ai noștri ? Oare au Bentley ? Oare crapă sămânță la tribuna oficială și-i strigă arbitrului că e vândut ?
Oare cât costă drepturile de televizare ale campionatului din Liechtenstein ? Sau cel din Feroe, că am auzit că majoritatea cluburilor din Liechtenstein joacă în campionatul Elveției ?

Oare de ce ne uităm noi ca fraierii, weekend de weekend, la niște analfabeți care aleargă ca idioții pe teren, la niște antrenori care nu sunt în stare să-și învețe elevii trei scheme, la niște melteni care „bagă bani”, la niște arbitri care „pun botul” la 2000 de euro, când la nivel european ei nu au nicio valoare ?
Oare de ce nu ne uităm la handbal, unde Oltchim și HCM Constanța mătură pe jos cu toate echipele din Liga Campionilor ?
De ce preferăm să ne uităm la o mizerie de fotbal, la dueluri gen „Nețioiu contra Condescu la table”,  „Oncescu contra Valahu” sau „John Cena cu Undertaker”, când am putea să îi chemăm la demonstrative pe campionul mondial Marian Drăgulescu sau pe Lucian Bute ?

Ce ar fi dacă toată România nu s-ar mai uita la Liga 1 și de mâine am deveni suporteri ai Real Madrid și ai Barcelonei ? Cred că cei de acolo și-ar scrie pe maieu „Gracias Romania” ca să arate la camere că ne prețuiesc atunci când dau gol, Joan Laporta nu l-ar face cioroi pe Florentino Perez, suporterii de la peluza nord pe Nou Camp nu ar întreba „cine suge …. ?” pentru ca cei de la peluza sud să le răspundă „Joan Laporta!!!”. La fel cum lui Messi nu i-ar plăcea porecla de „prințul” și nici Kaka nu ar bea până dimineață în ziua unui meci important.

Ce-ar fi ?

MOAȘTE de SFINȚI, BOSTANI și PISTOALE DE JUCĂRIE

Cam la asta se rezumă acest weekend  în plan știristic.

moaste

Ca să încep cu partea religioasă, două milioane de pelerini sunt așteptați în Dealul Patriarhiei, unde sunt moaștele Sfântului Dimitrie. Iar o să se transforme un eveniment religios într-o cafteală generală pentru accesul la cadavru.
Moaștele Cuvioasei Paraschieva au atras de asemenea numeroși pelerini acum câteva zile. Bineînțeles, cu scandalul de rigoare. Țin minte că admiram de la televizor spectacolul tragic-comic pe care îl ofereau două babe care se certau care să pupe prima moaștele. După ce s-au îmbrâncit serios și s-au înjurat de toți sfinții, s-au rugat pios la moaște să le ierte păcatele și bineînțeles și-au lăsat rujul roșu aprins pe sarcofagul Cuvioasei.
Niciodată nu i-am înțeles pe pupătorii de moaște. Merg ca oile la locul unde se află moaștele, stau la cozi infernale, se umplu de energie negativă cât pentru o viață, se împing și se înjură, toate pentru a pupa sarcofagul și a se ruga un minut. Nu vreau să cred că te poți concentra la rugăciune în acel minut și mai riști și vreo hepatită pupând sarcofagul după mii de alți potențiali bolnavi. Cu toate acestea, pupătorii de moaște se deplasează de fiecare dată când este expus vreun cadavru pe undeva, spre deliciul televiziunilor și mirarea celor ca mine, care nu dau doi bani pe astfel de manifestări. Dacă vreți să fiți credincioși, rugați-vă, faceți bine, fiți mai buni. Pupatul sarcofagelor nu ajută. Părerea mea …

La Fălticeni a avut loc Târgul de Mere. Bineînțeles că fiind campanie electorală, PD-L în frunte cu Gheorghe Flutur a pus-o de un „happening” portocaliu la fața locului. Doar că Mircea Geoană, aflat și el prin zonă, și-a făcut apariția prin mulțime și le-a stricat pedeliștilor cheful. Și-a luat huiduieli ca premiu  de participare și bonus, un bostan, de la un cetățean care și-a amintit de colegiul unde a candidat prezidențiabilul. Dacă l-a mâncat în …

Traian Băsescu a fost prezent la Craiova la cumetria în direct organizată de primarul de acolo, cu Michael Bolton în rolul de gurist principal. Ca să fac o paranteză, Florin Salam și Împăratul Guță erau mai potriviți pentru Craiova, dar erau ocupați cu niște nunți și Michael Bolton era liber și mai ieftin decât mai cunoscuții săi colegi :P
În fine, lume ca la balamuc, vine președintele, baie de mulțime etc. Când era baia mai în toi, din mulțime sare un copil cu un pistol îndreptat spre președinte. SPP-iștii au reacționat și au tăbărât pe Băsescu să îl apere de posibilele gloanțe. Ce nu știau ei și au aflat apoi este faptul că pistolul era de jucărie și copilul vroia doar să facă „pac-pac” cu președintele. Bineînțeles că știrea a făcut turul ziarelor și televiziunilor cu titlul „Traian Băsescu amenințat cu pistolul”. Săracul copil și-a mai luat și ceva castane în cap de la SPP-iștii supărați, care nu știau că în Craiova trebuie să fii peste 14 ani ca să ai voie să porți pistol adevărat …

În rest, toate bune :)