Eram oarecum neîncrezători în ceea ce avea să urmeze, dar era o vacanţă binemeritată. Nu era o pistă încercată, de genul Grecia sau Turcia, aşa că nu eram siguri de multe lucruri.

Am plecat de la Otopeni, la Roma apoi Cagliari. De acolo via auto închiriată am mai mers vreo 50 de km şi am ajuns. La Chia. Adică o staţiune turistică din sudul insulei Sardinia, care arată cam aşa:

Zona aparţine unui mic orăşel aflat în apropiere, Domus di Maria. Mic adică nu cred că avea mai mult de 2000 de locuitori. Şi care majoritatea lucrau pentru acest complex.

Bănuiesc faptul că într-o zi cu soare s-au întâlnit mai-marii acestui oraş ca să discute starea naţiunii. Au observat că e cam naşpa şi au început să aprecieze ce opţiuni ar putea avea că să scoată şi ei un ban.
Aveau multe dezavantaje şi un singur atu: plaja. Problema era că aceasta era sălbatică şi plină de bolovani. În rest pietroaie, pământ uscat şi mulţi boscheţi.

Au îndepărtat pietroaiele de pe plajă şi din apă şi a rezultat cel mai fin nisip pe care l-am văzut vreodată. Au pus în larg nişte plase şi astfel algele şi alte plante nu mai ajung la mal. Ajung la piață, unde sunt vândute. A rezultat una dintre cele mai curate ape pe care le-am văzut vreodată.
După care au remarcat faptul că dacă plantezi leandri în loc de boscheţi, vor creşte la fel de prosperi şi mai frumoşi, datorită inflorescenţelor.
Apoi s-au apucat de aranjat dealurile şi au făcut drumuri, au adus utilităţi. Pe nişte dealuri care la început nu spuneau nimic. Apoi au venit nişte băieţi deştepţi care s-au apucat de desenat şi proiectat şi a prins contur una dintre cele mai frumoase facilităţi turistice pe care le-am văzut vreodată. Cu tot ce poate include un astfel de complex: cazare, spectacole, magazine, baruri, restaurante, plaje private etc.

Apoi s-au hotărât să pună terenul și tot ce făcuseră până atunci într-o societate pe acțiuni, alături de alți investitori care au crezut în acel proiect. Un fel de Dracula Park, mai puțin țeapa. Au făcut rost de bănuți, au construit și a ieșit o treabă extraordinară.

În plus, au niște reguli foarte mișto: majoritatea angajaților sunt localnici, majoritatea produselor sunt locale și cele care sunt de import sunt la prețuri prohibitive, toate serviciile prestate sunt făcute de către prestatori locali. Astfel au ridicat nivelul de trai al localnicilor și a crescut și prețul metrului patrat al terenului aflat în vecinătatea complexului. Și au mai apărut și alte mici afaceri care beneficiază din plin de turiștii atrași.

Toate astea într-o zonă care are suprafața totală a plajelor naturale egală cu o plajă privată din Mamaia. Poate copiem și noi modelul …

Serviciile și mâncarea sunt perfecte. Sardinia nu se vinde pe chartere în țara noastră, așa că am scăpat și de parveniții cu gipan și lanțuri în dotare. Am revenit în țară supărați că am stat atât de puțin. Pun mai multe poze în zilele următoare.