Prin definitie, rechinul este cel care are experienta tuturor trucurilor despre promovarea pe net, stie cheat-uri de ale tuturor site-urilor, este smecherul care tine un site sau un blog de unde poti sa cumperi referate, sa-ti iei bilete la meci sau sa faci tot felul de tranzactii.

Bibanul este novicele care tot ce face este sa stea pe site-uri toata ziua si sa citeasca sau sa joace toate prostiile. Faptul ca mai descarca in timpul liber cate-un film de pe torrente il face sa se simta destul de potent, in ceea ce priveste internetul. Citeste in fiecare zi povesti de succes ale oamenilor de afaceri care au facut miliarde de dolari (ca sa respectam moneda oficiala a internetului) de pe net, cu tot felul de magazine online sau alte afaceri, la care pare ca s-ar pricepe oricine.
Bibanul se gandeste ce misto ar fi sa stea toata ziua acasa si s-o cam frece, sa-si faca un motor de cautat frizerii de pudeli online, sa scrie niste chestii misto pe blog, sa puna Google Adsense pe toate paginile site-ului si de acolo sa iasa miliarde. Stiu ca suna a poveste de camin studentesc, dar am multi colegi de varsta mea care inca se mai gandesc sa traiasca din asa ceva.

Parerea mea este cu totul alta, ca sa poti castiga bani din internet, trebuie sa ai multe ancore in lumea reala. Internetul trebuie sa fie intotdeauna fratele mai mic al businessului real, nicidecum motorul. Si nici atunci nu faci bani seriosi pe net.
Avem si o gramada de exemple a unor baieti din Romania care au zis ca dau lovitura, de exemplu cu Trilulilu.ro, ca-s mult mai ok ca youtube si ca e treaba romaneasca pentru romani. Numai ca youtube e ditai chestia, sustinuta in spate cu multi bani, iar trilulilu.ro e aproape de faliment datorita cheltuielilor mari de hosting, ca deh, ca sa-si tina toate pitipoancele filmele de webcam pe net, trebuie spatiu pe server si banda. Deci, bibani.

Imi place foarte mult Arena Leilor, e o emisiune pe care o privesc cu placere, pentru ca, din cand in cand, mai vin acolo si oameni destepti. Nu stiu cate planuri se duc la bun sfarsit, ar fi misto sa avem si o emisiune “after”, dar vad acolo niste oameni dispusi sa investeasca in afaceri. Pai daca era internetul asa de profitabil, oare nu aveau toti cei de acolo business online si stateau acasa ? Si totusi, nu au.

Mai deunazi intr-o pauza pe la birou, cautam pe un site un articol si dau peste unul care imi promitea ca voi castiga 300 de euro pe zi. Ori 30 de zile pe saptamana, ma gandesc ca pot sa ma las de firma. Cu numai 167 de lei as fi putut cumpara un pachet Google Adsense Empire, adica niste carti si niste dvd-uri care imi aratau ce si cum sa fac ca sa castig de la Google o gramada de bani.
In afara faptului ca mi s-a parut ridicol, l-am forwardat si unui prieten bun, cu care sunt obisnuit sa schimb tot felul de banalitati. El a avut mai multa rabdare, a stat si a studiat tot materialul si a ajuns la sfarsit la testimoniale. Printre ele, un copil de 18 ani ne povestea cum el a obtinut “rezultatele scontate” in urma cumpararii Adsense Empire. In afara faptului ca noi la 18 ani nu stiam ce-i aia “scontat” (unii) si in mod sigur nu vorbeam asa (toti), daca as fi avut 167 de lei la 18 ani, ma gandeam ca ma duc la discoteca sambata, nu ca pot sa-i investesc.

Cred ca netul trebuie privit ca o piata multinationala, in care principiile marketingului se aplica la fel ca oricarei alte piete tangibila. Cei care spun ca netul e stat in stat se inseala. Avem si aici o ordine, exista cineva care controleaza si face regulile jocului, exista statut social dat prin trafic si numar de utilizatori, exista si infractori. Si toti au legaturi cu lumea de “afara”, cea tangibila. Doar ca este mult mai dinamica decat oricare alta piata din lumea reala.
Asa ca, la fel ca pe oricare piata libera, pozitionarea este totul. Fie ca te pozitionezi pe general sau pe nisa, trebuie sa intelegi ca si costurile cresc direct proportional cu marimea nisei.
Nu vad cum ai putea sa faci un motor de cautare cu un abonament de net dial-up si un PC, chiar si nou. Asa ca daca nu ai resurse trebuie sa te pozitionezi pe o nisa care sa necesite mai multa inventivitate, deci mai mult creier din partea dezvoltatorului. Si orice faci trebuie facut repede, pentru ca altfel risti sa ti-o ia altul inainte.
Platformele sociale ne-au bagat pe toti in online, iar cei care ridica mai mult capul au impresia ca daca stii sa cauti ceva pe Google ai toate sansele sa reusesti. Ca in orice business, timpul va cerne.

Ca om care studiază problema pot fi de acord cu afirmaţia Preşedintelui. Sunt rezervat în a califica reacţia bancherilor care au sărit azi ” ca arşi “, apărându-se cu afirmaţii de lemn de genul: ” noi am creditat Statul, nu ar trebui să fim criticaţi “.
În primul rând, au ignorat nuanţa afirmaţiei Preşedintelui, care nu se referea decât la posibilitatea redusă a băncilor de a sprijini mediul de afaceri. Pentru că înainte de 2008 băncile funcţionau ca nişte agenţi de vânzări ai banilor şi aruncau cu banii în stânga şi în dreapta. Faza de creditare doar cu buletinul este una de-a dreptul incredibilă, toţi insolvabilii ( ca să nu spun ţiganii ) primeau 10000 de euro pentru cumpărături pe care apoi le vindeau la jumătate de preţ şi banca nu avea ce să le mai ia. Dar băncile au mai aruncat cu banii şi pe tot felul de proiecte incredibile gen ” Towers Fundulea ” şi ” Corlate Residence “, care s-au oprit la faza de fundaţie şi nu s-au mai concretizat, dar banii s-au cheltuit. Firmele care deţineau aceste proiecte au intrat în insolvenţă şi băncile au rămas cu nişte active imposibil de valorificat în criză.
Ca să nu mai menţionăm de creditele acordate unor băieţi care au ” lăsat semn ” nişte terenuri supraevaluate …

Aşa că nu pot să nu fiu de acord cu Preşedintele când le bate obrazul pe astfel de teme şi nu rezonez cu durerea celor de la bănci care se zvârcolesc acum în chinuri. Şi cu toate că sunt un bun creştin, spun eu, nu pot să nu resimt puţină plăcere când văd că aleargă acum după bani ca muştele după … alte chestii. Îmi amintesc doar că întotdeauna când vroiam să iau un credit pentru dezvoltare nu aveam loc de ” towărşi ” şi ” rezidenşiali ” de doi lei. Acum trag ponoasele.

Totuşi, simt că Preşedintele se contrazice în anumite afirmaţii. Când am tras prima tranşă din împrumutul de la FMI, s-a spus că o parte din bani se vor duce în rezerva Băncii Naţionale pentru stabilizarea cursului şi o parte se vor da credit către băncile comerciale, spunea domnia sa atunci ” pentru repornirea motoarelor creditării “.

Nedumerirea mea se leagă tocmai de acest aspect. Dacă se ştia că băncile au aruncat cu bani aiurea, de ce le-am mai dat ? De ce nu am realizat un program de împrumuturi Guvernamentale cu dobânzi mici, destinat IMM-urilor ?
Cred că era mai sensibil şi economia ar fi avut numai de câştigat.

În fine, cele 6 măsuri sunt ca și cum am descoperi mersul pe jos și apa caldă. Sunt niște măsuri care au tot fost fluturate prin fața mediului de afaceri ca fiind „salvatoare”, dar nu s-a grăbit nimeni să le pună în niște proiecte de lege:

1. Impozitarea luxului: “Ar fi normal sa existe taxe semnificative pe masinile ce depasesc 30.000 euro si pe proprietatile de lux, cum ar fi imobilele cu 16 camere. Intr-un fel ar trebui sa fie impozitat un Tico si in alt fel o masina Maserati sau Lamborghini”, declară reprezentantul firmei de consultanță.
Acum, chiar dacă sună bine din punct de vedere politic, impozitarea luxului ar fi trebuit propusă în momentul în care eram în plină creștere economică, sau imobiliară, atunci când toți lănțăii și poponeții își achiziționau astfel de bunuri. Acum, când celor care vând bunuri de lux le țipă stomacul de foamea de alaltăieri, dacă le mai pui o taxă pe lux, le dai lovitura de grație, care-i va trimite direct în lichidare.

2. Taxarea terenurilor necultivate: “Nu s-a stabilit o strategie agricola, iar aceste terenuri necultivate ale diferitelor firme, investitori sau persoane fizice trebuie lucrate, iar in caz contrar sa se plateasca o taxa sau sa-l introduca in arenda. Ceva trebuie facut pentru a valorifica potentialul sectorului agricol, iar astfel s-ar sprijini si economia si implicit colectarea la bugetul de stat”.
Perfect de acord. Hai să-i găsim pe cei care stau cu terenuri declarate ca fiind agricole și să-i punem la treabă. Ar fi foarte interesant să vedem cine sunt cei care le au. Oameni de afaceri și politicieni. Terenurile sunt declarate ca fiind agricole pentru a plăti mai puțin impozit, iar băieții nu sunt prea dornici să își fabrice o lege care să-i pună la treabă.

3. Plata anticipată a impozitului pe profit: “In prezent, acest impozit este platit anticipat doar de catre banci. Daca s-ar aplica si la companii, ar fi o modalitate de a asigura statului venituri constante”.
Alo, compania de audit? Plata anticipată a impozitului pe profit se face. Vezi Codul Fiscal.

4. Eliminarea impozitului forfetar: “incasarile din impozitul forfetar vor fi la nivelul asteptarilor Ministerului Finantelor, desi pana in prezent si-au suspendat activitatea aproape 100.000 de firme”.
Sunt de acord cu eliminarea impozitului forfetar. Am mai scris şi aici. Cu o singură menţiune, ar trebui revizuită legea societăţilor comerciale, în sensul creşterii nivelului minim al capitalului social şi a blocării contravalorii acestuia în conturile Fiscului, urmând a fi eliberată la lichidarea firmei. Dacă tot este implicare a răspunderii, hai să fie până la capăt.

5. O activitate mai eficientă a Fiscului: “De asemenea, este necesara cresterea eficientei activitatii Fiscului, aflat acum in subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscal (ANAF)”.
Asta îmi aduce aminte de cursurile de economie din Facultate, când una dintre metodele de creştere economică era întotdeauna eficientizarea gestionării resurselor economice. OK, de acord. Dar cum ?
Veniţi cu ceva propuneri concrete, nu doar gargară de doi lei, că filmul acesta l-am mai văzut.

6. Posibilitate de alegere a anului fiscal: “Daca s-ar aplica si reglementa prin lege, ar fi o ciclicitate mai mare a incasarii impozitelor. Statul trebuie sa dea dovada de flexibilitate in ceea ce priveste incasarile”.
Foarte interesant ! Hai să facem un mic scenariu. Avem două companii, una care închide exerciţiul fiscal la 31.12 şi una care închide la 31.03. Prima va face calculele în aşa fel încât să mute profitul impozabil în a doua, înainte de închiderea exerciţiului, apoi a doua va duce profitul la loc în prima, înainte de închiderea la 31.03.
Această metodă se numeşte “suveică” şi se practică deja între companiile din România şi firmele “mamă” din străinătate, care au avut posibilitatea de a opta pentru închiderea exerciţiului fiscal la altă dată decât 31.12.
Nu prea văd cum această iniţiativă ar putea aduce mai mulţi bani la bugetul de stat.

În concluzie, puteaţi să scrieţi un articol intitulat “top 4 măsuri …..”, pentru că ultimele două sunt abureli. Teoretic, ele sunt bune, sună bine. Dar v-a omorât practica …