Lumea mea

de Sorin Bâscă

LEGEA 215 / O NEDREPTATE

Legea 215 / 2001 specifică faptul că dacă un consilier local este exclus din partidul de pe lista căruia a fost ales, își pierde automat calitatea de consilier local, iar acest aspect trebuie constatat în prima ședință de consiliu. Partidul propune o persoană care să ocupe postul rămas astfel vacant.

Consilierul local reprezintă, în accepțiunea cea mai simplă, un trimis al locuitorului unui oraș/comună/municipiu în conducerea acestora. Este o persoană care reprezintă voința unor oameni în fața autorităților, de aceea Consiliul Local are rol decizional.

Faptul că acești consilieri sunt aleși pe o listă de partid și nu uninominal, cum ar fi normal, le pune acestora o problemă de legitimitate și de reprezentativitate. Adică oricine face parte dintr-un partid puternic și care are un loc bine plasat pe listă, poate fi ales consilier, fără ca oamenii pe care îi reprezintă să știe cine este sau care sunt proiectele sale.
Astfel se ajunge la hegemonia primarilor, care de obicei sunt persoanele cărora consilierii locali le datorează posturile obținute. Așa că ei ajung de cele mai multe ori spectatori de lux la ședințele de Consiliul Local, mașini de vot care nu știu și nici nu vor să știe cam ce votează.

Încercând  să ne imaginăm cum ar fi dacă fiecare zonă și-ar alege consilierul local și acesta nu ar mai putea fi schimbat după bunul plac al șefilor de partid, ne dăm seama că cetățenii ar fi mai implicați în luarea deciziilor decât acum iar consilierii locali ar fi direct responsabili în fața oamenilor pentru deciziile care sunt luate în ședințele de Consiliu și ar fi mai independenți de dorința politică.

Ar putea fi o inițiativă bună din partea parlamentarilor noștri, aleși uninominal.

Categorie România de azi
  • eftimie spune:

    Expresia consilierii sunt aleşi, e un eufemism. Sunt alese nişte partide, nici dracu nu-i ştie pe ăia. Să fim serioşi, vezi pe cineva să fi votat pentru Radu Jica?

    6 Iulie 2010 și 2:18 pm
  • Metropola-Brasov.ro spune:

    Sint cateva mii de consilieri in tara asta. Daca ar fi alesi uninominal am fi in alegeri electorale perpetue. La fiecare plecare a vreunui consilier, din diverse motive, ar trebui sa se organizeze alegeri. Daca s-a intamplat de 2 ori deja in parlament imagineaza-ti la nivel de tara ce s-ar intampla.

    7 Iulie 2010 și 9:25 am
  • Sorin Bâscă spune:

    @Metropola-Brasov.ro: Depinde cum vezi procesul electoral. Daca il privesti in sensul clasic romanesc, cu mici, bere si afisaj electoral, atunci e clar, nu merge.
    Daca poti vedea campania altfel, ca si votul, intr-un mod civilizat, importat din vest, atunci se poate !

    7 Iulie 2010 și 10:18 am
  • Metropola-Brasov.ro spune:

    Problema este ca in varianta ta trebuie sa se organizeze alegeri pentru fiecare consilier care renunta la functie. Iti dai seama ce s-ar intampla in Brasov daca timp de 2-3 ani ar pleca vreo 2-3 consilieri locali?

    7 Iulie 2010 și 3:03 pm

Adresa email nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*