Silvrestru de mai sus este un pisic destul de matur (cu toate că vârsta sa este destul de fragedă), manierat, destul de cult și cu picioarele pe pământ, fiind bine ancorat atât în realitatea de afaceri cât și socială. Muncește foarte mult ca să dezvolte o afacere care este deja stabilă, dar vrea mai mult.
Dorind să nu rămână un necunoscut, s-a implicat politic. A avut o ascensiune destul de bună și este recunoscut deja în anumite cercuri pentru abilitățile sale. Pacifist de fel, nu s-a implicat niciodată în clinciuri și a încercat să discute cu toți oamenii în parte, lăsând la o parte ”bălăcăreala” specifică politicii.

Uitându-se în spate, Silvestru este mândru de ce a realizat până acum. Simte că a pus toate cărămizile unei fundații solide, pe care apoi să poată construi. Un singur lucru îi lipsea. O pisică.
Fiind mai tot timpul plecat sau prins cu diverse întâlniri și probleme, neglijase constant acest capitol din viața sa. Se mulțumea ca, din când în când, să întâlnească vreo pisică rătăcită cu care să petreacă o perioadă (de obicei scurtă) de timp. Totuși, simțea că nu e împlinit și a început să se simtă singur.
Până într-o zi, când a ajuns fără să vrea într-un loc, chemat de niște prieteni și a văzut-o. De când a văzut-o a știut că se potriveau. Au dansat și au vorbit, iar el vroia ca melodia să nu se mai termine.
Nu a abordat problema unei viitoare întâlniri, fiindu-i frică de un refuz. După câteva zile, nu a mai rezistat și a sunat-o. S-au văzut și, chiar de la prima întâlnire, simțeau că sunt împreună de-o viață.
Totuși, de frica unui eșec, Silvestru și-a luat ceva măsuri de siguranță ca să poată controla situația. Măsuri pe care le-a uitat de la a doua întâlnire. Era îndrăgostit lulea și simțea că e prea bine ca să poată fi adevărat.

Simțea curentul aripilor fiecărui fluture din stomacul său. Plutea pe un nor și nu mai avea nimic altceva în gând decât imaginea ei. Visa la plimbări pe malul mării, la seri petrecute pe o bancă sub un felinar, la nopți de dragoste.
Își făcuse un plan pe tema asta, vroia să-i propună să plece doar ei doi într-o vacanță romantică. Și totuși, ceva nu mergea…

Erau prea multe lucruri care se întâmplau și la care trebuiau să fie fiecare dintre ei prezenți, oameni de văzut, discuții de făcut, invitații de onorat. Treburi legate de muncă, de interesul fiecăruia. Întotodeauna se întâmpla ceva care făcea ca ei să nu fie singuri. Avea atâta dragoste de oferit și atât de puțin timp petrecut împreună, încât la un moment dat totul a început să devină frustrant.
Din vacanța lui romantică s-a ales praful, pentru că trebuiau să ajungă niște prieteni de-ai ei câteva zile și au mai apărut pe parcurs și niște persoane pe care nu le mai văzuseră de mult timp și pe care nu puteau să le lase singure.
Din simpla dorință de a-i face ei pe plac, a aceeptat orice. În speranța că va putea să petreacă mai mult timp cu ea.
Din păcate nu a fost așa. Frustrat, s-a închis în el și nu mai avea chef de nimic. Din bun simț nu a vrut să supere persoana de lângă el și a tăcut din gură, lăsându-se cumva dus de val.
Era absent de la orice discuție, nu-și mai dorea decât un moment în care să fie singur cu ea, dar cum acesta nu a mai venit, s-a închis și mai tare în el.

După ce s-au întors a început să simtă o răceală pronunțată din partea ei, pe care nu o înțelegea. A simțit că nu mai poate suporta și acest lucru și a provocat o ceartă.
I s-a spus că este prea absent și că nu se comportă ca un bărbat. A încercat să se explice, dar nu și-a găsit cuvintele și era prea târziu. A rămas singur și trist, știind că toate ingredientele fuseseră potrivite, doar momentul nu.

Când și-a mai revenit a ajuns la o concluzie: nu mai e timp în lumea asta pentru a fi romantic și îndrăgostit.

PS: Personajele de mai sus nu există și nu au nicio legătură cu realitatea. Toate întâmplările sunt pur fictive.